Operaţiunea Iaşi – Chişinău (20-29 august 1944) ca un prolog la eliberarea României

În perioadă 20-29 august 1944, s-a desfăşurat operaţiunea strategică Iaşi – Chişinău, considerată una dintre cele mai strălucite ofensive din întreaga istorie a Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Această străpungerea rapidă a frontului hitlerist de către Armata Roşie a permis eliberarea RSS Moldoveneşti, scoaterea României din război de partea Germaniei naziste şi a deschis drumul spre Balcani pentru eliberarea ulterioară a popoarelor sud-esteuropene de opresiunea naziştolor.
Situaţia la faţa locului favoriza organizarea ofensivei. În aprilie 1944, trupele Frontului al 2-lea Ucrainean (sub comanda generalului de armată Rodion Malinovski), ca urmare a operaţiunilor militare de succes din Ucraina de pe malul drept, au ocupat poziţiile pe linia Iaşi – Orhei. Spre sud, trupele Frontului al 3-lea Ucrainean (sub comanda generalului de armată Fiodor Tolbuhin) au ajuns la râul Nistru, preluând controlul mai multor capete de pod importante de pe malul drept. Aceste fronturi împreună cu Flota Mării Negre (sub comanda amiralului Filipp Oktyabrsky) şi nou-creata Flotilă Militară Dunăreană (sub comanda contraamiralului Serghei Gorshkov) au fost însărcinate să efectueze Operaţiunea Iaşi – Chişinău. Coordonarea fronturilor a fost încredinţată reprezentantului Cartierului General al Comandamentului Suprem, mareşalului Semion Timoşenko. Efectivele sovietici numărau 1,25 milioane de oameni, 16 mii de tunuri şi aruncătoare de mine, 1 870 de tancuri şi piese de artilerie autopropulsate, 2 200 de avoane de luptă. În zonele frontului prin care trecea atacul principal concentrarea efectivelor a fost mărită până la 240 de tunuri şi aruncătoare de mine, precum şi până la 56 de tancuri şi sisteme de artilerie autopropulsate pe 1 km. 
O atenţie specială ar trebui acordată Diviziei «Tudor Vladimirescu» care făcea parte din Frontul al 2-lea Ucrainean. Această divizie a fost constituită în regiunea Reazan din voluntari români – ofiţeri şi soldaţi căzuţi prizonieri în bătăliile pe teritoriul Uniunii Sovietice. După ce au conştienţizat natura criminală a războiului dezlănţuit de naziştii împotriva USSR, în anul 1943 ei au cerut guvernul sovietic să le ofere posibilitatea de a merge la război împotriva nazismului împreuna cu trupele sovietice să-şi elibereze patria de invadorii hitlerişti. Cererea lor a fost satisfăcută. Pe 10 august 1944 divizia număra deja 9 587 de soldaţi şi ofiţeri. Operaţiunea Iaşi – Chişinău a fost pentru ei botezul focului.
Fronturile al 2-lea şi al 3-lea Ucrainene se opuneau grupării de armate germane şi române «Ucraina de Sud» sub comanda general-colonelului Johannes Friessner. Structura acesteia cuprindea grupurile de armate «Wöhler» şi «Dumitrescu» numărând în total peste 900 de mii de oameni, 7 600 de tunuri şi aruncătoare de mine, peste 400 de tancuri şi tunuri de asalt, 810 avioane de luptă. Gruparea dispunea de un puternic sistem de apărare eşalonat proiectat în funcţie de obstacole de apă şi relief. În centrul, pe direcţia Chişinău, se afla cea mai eficientă armata a 6-a germană, iar pe flancuri se găseau trupele române, printre care deja se răspândea reticenţa de a lupta de partea germană.
Comandamentul sovietic a profitat cu îndemânare de configuraţia avantajoasă a liniei de front şi de slăbiciunile flancurilor inamice. În afară de a-şi concentra unitaţile de şoc, armata sovietică a reuşit prin manevrele de distragere să-şi ieie duşmanii prin surprindere. Comandamentul german credea că trupele Armatei Roşii au fost atât de epuizate în timpul bătăliilor din Belarus şi Ucraina încât nu erau în stare să întreptrindă o ofensivă majoră în sud. Johannes Friessner îşi aducea aminte mai târziu: «Se părea că inamucul era cu totul absorbit de operaţiunile împotriva grupurilor de armate «Centru» şi «Nord». Prin urmare deplasările trupelor inamice depistate de avioanele noastre în faţa frontului de armate iniţial au fost interpretate ca transferarea către nord. Rezultatele obţinute de recunoaşterea noastră aeriană erau, în general, neînsemnate până în ultimele zile înainte de începutul ofensivei. Acest luctru s-a datorat probabil faptului că ruşii făceau deplasările trupelor în secret şi numai noaptea. Deoarece ruşii ştiau bine să disimuleze astfel de operaţiuni, agenţii noştri au reuşit să obţină informaţiile necesare cu mare întârziere» (1). 
În dimineaţa zilei de 20 august, după masive bombardamente aeriene şi de artilerie, ambele fronturi sovietice au trecut la ofensivă sub acoperirea unui val de foc dublu. Pierderile inamicului ca urmare a atacurilor de artilerie au fost atât de mari încât trupele noastre au accelerat ritmul de avansare şi chiar în prima zi au reuşit să pătrundă în adâncimea poziţiilor inamicului extinzând zona străpungerii până la 40 km. Trupele române au suferit pierderi deosebit de mari. Johannes Friessner a menţionat în memoriile sale: «În grupul de armate «Dumitrescu» ambele divizii române ale corpului al 29-lea de armată (divizia 4 de vânători şi divizia 21 de infanterie) s-au dezintegrat complet. Până la cinci divizii române în cadrul grupului de armată «Wöhler» au fost cu totul zdrobite. Ce rezultat catastrofal!» (2)
Toate următoarele încercări de a opri avansarea Armatei Roşii au eşuat. Şeful de personal al celei de-a 6-a armată, generalul Helmuth Walter, a scris în Jurnalul de război: «După ce ruşii au rupt linia de apărare la sud de Tiraspol şi în apropiere de Iaşi situaţia se schimba cu o asemenea rapiditate pe care nimeni nu o aşteptase» (3). Trupele sovietice nu dispersau atacurile. Mai întâi loveau puternic în cele mai vulnerabile zone pentru a străpunge apărarea, după ce urmau atacuri auxiliare ţintind pe breşa care s-a format şi având ca scop extinderea frontului de ofensivă. Reamintind acţiunile trupelor sovietice în timpul operaţiunii, generalul Kurt von Tippelskirch a scris: «Trupele inamice (trupele sovietice – red.) se rostogoleau ca valuri de mare imense copleşind forţele germane din toate părţile. Orice comandă militară centralizată a armatei s-a întrerupt, spatele frontului a fost izolat... Trupele germane, împărţite în grupuri de luptă separate, au fost nevoite să-şi croiască drumul spre vest... Inelul trupelor ruse din jurul mai multor divizii germane s-a strâns atât de mult încât au fost nevoite să capituleze» (4).
Succesele Armatei Roşii au grăbit organizarea loviturii de stat de către opoziţia românească cu sprijinul regelui Mihai I şi căderea dictaturii lui Ion Antonescu. Pe 23 august complicele devotat al lui Hitler şi colaboratorii săi au fost arestaţi. În ziua următoare s-a anunţat că România se retrage din război de partea germană, iar pe 25 august – s-a declarat că România se alătură războilului împotriva Germaniei naziste de partea trupelor sovietice.
După ce Hitler a dat ordinul de a suprima revolta din România, şeful Statului major german generalul Heinz Wilhelm Guderian a sugerat «să fie luate toate măsurile pentru a asigura dispariţia României de pe harta Europei şi încetarea existenţei poporului român drept naţiune» (5). Din ordinul fuhrerului au început bombardările Bucureştiului. În aceste condiţii 50 de diviziuni sovietice au fost trimise urgent în ajutorul rebelilor. Până la 27 august, grupul nazist a fost încercuit şi a încetat să existe. Pe 31 august trupele sovietice ale Frontului al 2-lea Ucrainean din care făcea parte şi Divizia voluntarilor români «Tudor Vladimirescu» au intrat glorios fără bătaie în Bucureşti.
Operaţiunea, numită uneori pentru succesele obţinute «Cannae de la Iaşi – Chişinău», pe bună dreptate este considerată una dintre cele mai strălucite bătăliile Marelui Război pentru Apărarea Patriei atât din punct de vedere strategic cât şi politico-militar. În timpul acesteia 22 de divizii şi 37 de unităţi separate germane au fost distruse, iar toate unităţile române participante au fost învinse. Peste 208 de mii de soldaţi şi ofiţeri inamici au fost luaţi prizonieri, inclusiv 25 de generali. 490 de tancuri şi tunuri de asalt, 1,5 mii de tunuri, 298 de avioane, 15 mii de autocamioane au fost distruse. Peste 2 mii de arme şi aruncătoare de mine, 340 de tancuri şi tunuri de asalt, aproximativ 18 mii de autocamioane, 40 de avioane şi multe alte echipamente de luptă şi tehnică militară au fost capturate ca trofee (6). De asemenea, aceasta a fost una dintre puţinele operaţiuni strategice de mare anvergură în care victoria a fost repurtată cu relativ puţine victime. Pierderile trupelor sovietice în Operaţiunea Iaşi – Chişinău au fost 13 197 morţi şi 53 933 răniţi, ceea ce corespunde aproximativ 1% şi 4,3% de numărul total la începutul operaţiunii (7). 
Bătălia s-a caracterizat printr-o selecţie pricepută a direcţiilor de atac principal, printr-o concentrarea decisivă a trupelor, printr-un ritm ridicat de avansare, printr-o încercuire rapidă şi lichidare a marelui grup de armate, printr-o interacţiune stânsă dintre forţele terestre, aeriene şi navale. Ca urmare a operaţiunii 126 de formaţiuni şi unităţi au fost distinse cu titluri onorifice ale celor de Chişinău, de Iaşi, de Ismail, de Focşani, de Râmnicu, de Constanţa.

Note:
1. Friessner J. Bătăliile pierdute. Moscova: Voenizdat, 1966. P.67 (Фриснер Й. Проигранные сражения. М.: Воениздат, 1966. Стр. 67 http://militera.lib.ru/memo/german/friessner/04.html)
2. Ibid. P.75
3. Blajei A.K. În statul major al armatei (Блажей А. К. В армейском штабе. — М.: Воениздат, 1967 http://militera.lib.ru/memo/russian/blazhey_ak/04.html)
4. Tippelskirch K. von, Istoria celui de-al doilea război mondial (Типпельскирх К. История второй мировой войны / Пер. с нем. М., 1956. С. 463–464. Цит. по Великая Отечественная война 1941-1945 годов. М.: Кучково поле, 2012. Т. 4. Стр.484)
5. Vasilic V.V. Crucea Marelui război pentru Apărarea Patriei (Василик В.В. Крест Великой Отечественной, Издательство «Алетейя» (СПб.), 2016)
6. Istoria celui de-al doilea război mondial. 1939-1945. Vol. 9. P. 108-109 (История второй мировой войны. 1939–1945. Т. 9. С. 108–109. Цит. по Великая Отечественная война 1941-1945 годов. М.: Кучково поле, 2012. Т. 4. Стр. 485)
7. Document declasificat: Pierderile Forţelor Armate USSR în războaie, acţiuni militare şi conflicte. Studiul statistic. Moscova, 1993. PP. 205-206 (Гриф секретности снят: Потери Вооруженных сил СССР в войнах, боевых действиях и военных конфликтах. Статистическое исследование. М., 1993. С. 205–206. Цит. по: Великая Отечественная война 1941-1945 годов. М.: Кучково поле, 2012. Т. 4. Стр. 485)

Bibliografie:
1. История второй мировой войны. 1939–1945. М.: Воениздат, 1973. Т. 9.
2. Назария С.М., Поливцев В.Н., «Ясско-Кишинёвские Канны» – самая блестящая наступательная операция Второй мировой войны и её интерпретации в современной румынской историографии // СССР в Великой Отечественной войне 1941-1945 гг.: взгляд из XXI века, «Русин», 2015, № 2 (40). Стр. 229
3. Чекинов Р. Ясско-Кишиневская стратегическая наступательная операция http://mil.ru/winner_may/history/more.htm… 
4. Ясско-Кишиневская операция // Портал «История.рф» https://histrf.ru/…/…/view/iassko-kishinievskaia-opieratsiia