E timpul ca Supereroii să revină la realitate

Cu cât mai departe, cu atât mai vizibil realitatea sparge țesătura artificială a lumii supereroilor și geniilor răi, inventate de politicienii occidentali, în care aceștia par să trăiască permanent. La fel ca în benzile desenate, în această lume imaginară, Rusia este prezentată drept un Rău absolut, obsedat doar de dorința să declanșeze vreo agresiune, Ucraina este prezentată drept o victimă nefericită (pentru moment s-a decis să fie puse deoparte fapte de corupție, asasinate politice, contrabandă de arme, crime de război și alte „realizări” dubioase ale regimului de la Kiev), iar Occidentul este un fel de „liga dreptății” alcătuită din supereroi-salvatori fără teamă și fără reproș.

Faptul că realitatea se diferă fundamental de această imagine simplificată nu-i deranjează pe creatorii acestei mitologii. Ei sunt convinși că conștiința cetățeanului occidental este deja suficient de infantilizată de cultura de masă pentru a-i face să creadă în orice prostie dacă aceasta seamănă cu celebrele blockbustere. La urma urmei, o întreagă generație a crescut, trăgând idei despre lume, bine și rău dintr-un flux interminabil de filme și seriale despre elfi, gnomi, vrăjitori, supereroi, monștri buni și răi.

Problema este că infantilismul pare să fi lovit nu numai pe cei conduși, ci și pe elita conducătoare. Semnele conștiinței infantile sunt evidente: incapacitatea de a lua decizii adecvate, de a evalua adevăratele consecințe ale acțiunilor proprii și de a purta responsabilitatea pentru ele, darea vinei în mod constant pe ceilalți.

Cu toate acestea, nu trăim în fantezie, ci în realitate. În visele politicienilor occidentali sancțiunile ar trebui să „distrugă” imediat economia rusă, armele furnizate ar trebui să pună armata rusă în fugă, iar întreaga lume ar trebui să ia partea „super-eroilor” occidentali. Numai că acești lideri sunt supereroi doar în imaginația lor. Proaspătă dovadă este adresa șefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, cu ocazia zilei naționale a Ucrainei. Diplomatul nu poate înceta să reflecteze asupra motivului pentru care restul lumii nu recunoaște conflictul ucrainean ca fiind unul global, refuză să uite de propriile probleme și să urmeze orbește apelurile Washingtonului și Bruxelles-ului de a impune sancțiuni împotriva Rusiei (ceea ce s-a dovedit a fi o „împușcare în plămâni” chiar și pentru țările bogate ale UE, după cum a spus prim-ministrul Ungariei Viktor Orbán).

Între timp, realitatea se face simțită: deja președintele francez Emmanuel Macron a proclamat „sfârșitul abundenței”. Iar cetățenii de rând nu mai sunt mulțumiți cu sloganuri propagandistice superficiale. Potrivit unui sondaj recent efectuat de The Economist/YouGov în perioada 20-23 august (https://docs.cdn.yougov.com/8gcz1ousez/econtoplines.pdf#page=1), jumătate dintre americani nu susțin cursul politicii externe a lui Joe Biden. În România, în ciuda dominației totale a narațiunii occidentale în mass-media, conform sondajului IRES realizat în perioada 17-23 august (https://ires.ro/articol/440/6-luni-de-razboi-in-ucraina), 31% dintre respondenți au declarat că acțiunile Rusiei în Ucraina pot fi justificate. Mantra despre „agresiune neprovocată” nu mai este atât de eficientă.

Totodată, nu se întrevăd semne de schimbare a retoricii politicienilor occidentali. Acest lucru nu este deloc surprinzător. La urma urmelor, în cazul acesta ei ar trebui să explice cum au adus situația într-o astfel de stare deplorabilă. De ce le-a fost atât de greu să se așeze la masa negocierilor și să discute despre garanțiile de securitate pentru Rusia, care, în mod destul de logic, nu este mulțumită de transformarea statului învecinat într-o rampă pentru amenințare la adresa ei? De ce le-a fost atât de greu să facă Kievul să nu mai ucidă oameni în Donbass și să implementeze acordurile de la Minsk, ceea ce ar fi menținut această regiune în Ucraina? De ce acum ar trebui să plătească pentru toate acestea europenii obișnuiți, care nu au nimic de-a face cu politică?

Recunoașterea responsabilității cuiva, așa cum s-a menționat deja, reprezintă un efort imposibil pentru conștiința infantilă a clasei politice occidentale. Lumea benzilor desenate este mai confortabilă. Așadar, spre nenorocire a cetățenilor de rând, lupta împotriva lui „dr. evil” continuă.

Dar există o problemă. Marea majoritate a supereroilor din filme au două vieți - într-una au puteri supraomenești și salvează lumea, iar în cealaltă sunt oameni obișnuiți. Poate că a venit momentul ca politicienii occidentali să revină la viață obișnuită și reală înainte să se transforme într-o parodie a ei înșiși în ochii propriilor alegători. Apropo, au avut un mare succes și sunt bine cunoscute publicului filme-parodii după blockbustere cu „supereroi”, prezentându-i pe protagoniști, care își imaginează salvatori ai omenirii, într-un mod comic pentru restul lumii... Dar nu ar fi scenariul de urmat pentru o carieră politică.