07 decembrie / 2022
•
DESPRE VALORILE TRADIȚIONALE, DREPTURILE OMULUI ȘI SATANISMUL NEONAZIST AL KIEVULUI
Vom nota doar câteva evenimente care au avut loc în Rusia. La data de 5 decembrie președintele Vladimir Putin a condus o mașină pe Podul Crimeii, care a fost reparat după atentatul organizat de către Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU). La scurt timp înainte de aceasta Edward Snowden, care a demascat un sistem de supraveghere prin Internet și interceptare de către serviciile speciale americane a convorbirilor telefonice chiar ale liderilor statelor aliate SUA, a obținut pașaportul Rusiei (lupta împotriva extrădării în SUA a fondatorului WikiLeaks Julian Assange, care poate fi condamnat la 175 de ani de închisoare pentru publicarea datelor despre crimele militare americane, mai continuă fără succes).
Vladimir Putin a aprobat cu decretul lui «Principiile de bază ale politicii de stat privind păstrarea și consolidarea valorilor spirituale și morale ruse», unde se subliniază că creștinism, islam, budism, iudaism și alte religii reprezintă o parte integrală a patrimoniului istoric și spiritual al Rusiei, precum și că «un rol deosebit în formarea și consolidarea valorilor tradiționale aparține credinței ortodoxe».
După aprobarea de către Duma de Stat prin decret prezidențial din 5 decembrie a întrat în vigoare Legea «Privind interzicerea propagandei LGBT» atât față de minori încât față de cetățeni adulți care prevede amenzi semnificative pentru încălcarea ei. Cu toate acestea, principiul respectării vieții private nu este contestat. Dar tocmai această lege provoacă «o îngrijorare deosebită» a activiștilor pentru drepturile omului din Occident.
În același timp nu provoacă nicio îngrijorare și preocupare a statelor «civilizate și democratice» NATO escaladarea drastică a persecutării credincioșilor ortodocși din Ucraina. SSU organizează «perchezițiile cu prejudiciu» practic în toate mănăstirile Bisericii Ortodoxe Ucrainene de Patriarhia Moscovei (BOU), oamenii robuști îmbrăcați în camuflaj caută persistent «urmele și agenții de influență» ale «Lumii Ruse». În Rada Supremă a Ucrainei se elaborează un proiect de lege privind interzicerea totală a tuturor structurilor Bisericii Ortodoxe Ruse și a organizațiilor legate de ea. Una din ținte principale este crearea «bazei legale» pentru confiscarea bisericilor BOU și predarea lor către schismatici ucraineni. Chiar în momentul de față în bisericile ocupate se pun anunțurile că ritualurile de botez efectuate de către preoții BOU sunt considerate invalide, căci doar schismaticii din Biserica Ortodoxă a Ucrainei/ Sfânta Biserică a Ucrainei sunt autorizați să-le efectueze. De fapt regimul de la Kiev care îi hrănește pe neonaziști-sataniști promovează ideea legalizării pe teritoriul țării numai a «bisericii naționale», astfel sfidându-l pe apostolul Pavel, care a proclamat că pentru adevăratul creștin «nu mai este elin şi iudeu... barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos».
Pe acest fundal industria uriașă a fake-urilor NATO continuă producerea acuzațiilor exagerate dar amenințătoare privind «lipsa de umanism» adresate armatei ruse, care efectuează loviturile cu arme de mare precizie asupra centrelor de comandă militară, obiectelor industriei militare și infrastructurii critice, care asigură transportarea armelor letale ale statelor NATO către forțele armate ucrainene…
Am vrea să reamintim că în cursul bombardamentelor Iugoslaviei din primăvara anului 1999 purtătorul de cuvânt NATO Jamie Shea a declarat că «…din păcate sistemul de comandă și de administrare este dependent de alimentare cu energie electrică… și dacă Milošević într-adevăr vrea ca cetățenii săi să aibă acces la apă și electricitate tot ce are de făcut este să accepte condițiile NATO... Până când nu face asta vom continua loviturile asupra țintelor care asigură alimentarea armatei cu energie electrică»… Mii de oameni civili și-au pierdut viața în această perioadă...
Dar publicul Occidentului trebuie să dea uitării aceste crime. Este altceva!
Ne dau speranță doar rapoartele Ministerului Apărării al Rusiei privind înaintarea de succes a forțelor ruse cu scopul înconjurării orașului Artemovsk (Bahmut) din Republica Populară Donețk. În urma acesteia apare o posibilitate reală de a distruge un grup al forțelor armate ucrainene din zona de Avdeevka din care pe parcursul mai multor ani continuă bombardările fără discriminare asupra cartierelor rezidențiale și infrastructurii civile ale orașelor și satelor regiunii.
La data de 6 decembrie doar pe piața centrală a Donețkului din cauza loviturilor naziștilor ucraineni și-au pierdut viața 6 civili, iar peste 10 au fost răniți…

Biroul de Presă al Ambasadei