De la München la Pactul de neagresiune între URSS și Germania. De la anexarea Poloniei la planul Barbarossa 1938

O alternativă la "pacificarea" Germaniei naziste ar putea deveni sistemul de securitate colectivă, pe care URSS l-a susținut. Încă în 1935, Guvernul sovietic a semnat acorduri de asistență reciprocă cu Franța și Cehoslovacia. Cu toate acestea, în conformitate cu Tratatul sovieto-cehoslovac, ajutorul URSS ar putea să fie acordat numai în cazul în care angajamentele similare ar fi îndeplinite de către Franța. 
În noiembrie 1936, Germania și Japonia au semnat Pactul anti-Comintern, la care a aderat un an mai târziu Italia fascistă.

20 februarie 1938. Vorbind în Reichstag, A. Hitler a declarat că "Germania nu poate rămâne indiferentă față de soarta a 10 milioane de germani care trăiesc în două țări vecine... Guvernul german va căuta unificarea întregului popor german". 
14 martie, decretul lui A. Hitler "Cu privire la reunificarea Austriei cu Imperiul german". Ca urmare a Anschluss, teritoriul Germaniei s-a majorat cu 17%, populația - cu 10% (cu 6,7 milioane de persoane). Cehoslovacia a fost înconjurată din toate părțile de Reich și de sateliții săi. 
La 16 martie, Uniunea Sovietică a chemat Marea Britanie, Franța și Statele Unite să creeze un front comun pentru a proteja Cehoslovacia de o posibilă agresiune militară. 
Pe 14 aprilie, Ambasada Sovietică de la Helsinki aduce poziția URSS la cunoștința ministrului de externe Rudolf Holsti: guvernul URSS este este convins că Germania intenționează să atace Uniunea Sovietică și aceste planuri includ o lovitură laterală prin Finlanda. Prin urmare, atitudinea Finlandei față de debarcarea trupelor germane este atât de importantă pentru URSS. Dacă Finlanda va opune rezistență germanilor, URSS îi va oferi asistență militară și economică, deoarece Finlanda nu este capabilă singură să riposteze debarcarea germană. Nu erau invocate cerințe teritoriale. Finlanda a respins propunerile părții sovietice la sfârșitul lunii august 1938. 
7 mai. În timpul întrevederii ambasadorilor Marii Britanii și Franței la Praga cu ministrul Afacerilor Externe al Cehoslovaciei, K. Krofta, aceștia, în numele guvernelor lor, au oferit un "sfat amical" de a accepta cerințele liderului "germanilor din Sudety" K. Henlein despre autonomia Ținutului Sudety, formulată de Hitler. Ambasadorii au avertizat că, dacă un conflict armat izbucnește din cauza "intransigentei" Pragăi, Londra și Parisul nu vor acorda ajutor Republicii Cehoslovace. 
12 mai La Geneva, M.Litvinov s-a întâlnit cu ministrul francez de Externe, Georges Bonnet, în cadrul căruia comisarul pentru afacerile externe a sugerat să se organizeze negocieri bilaterale cu privire la problemele tehnice de asistență militară pentru Cehoslovacia în cazul unui atac asupra ei din partea Germaniei (pe baza pacturilor de asistență reciprocă semnate de Moscova și Paris). M. Litvinov a propus coeziunea eforturilor de a obține permisiunea Poloniei și României ca trupele Armatei Roșii să treacă prin teritoriile lor pentru a ajuta Republica Cehoslovacă. Georges Bonnet s-a limitat la o promisiune de a examina inițiativele Moscovei. 
14 mai, "Polonezii și românii declară că în nici un caz nu vor lăsa Armata Roșie să treacă" (din telegrama lui M. Litvinov către Comisariatul Poporului de afaceri externe URSS de la Geneva). 
La 30 mai, Hitler a aprobat planul de război împotriva Cehoslovaciei (planul "Grun") și a promulgat ordinul de intrarea sa în vigoare nu mai târziu de 1 octombrie 1938. 
Regele României, Carol al II-lea, i-a comunicat lui E. Beneš că "România va rămâne în afara conflictului dintre Cehoslovacia și Germania".