1939. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Declarațiile demnitarilor de stat și politicienilor din străinătate

Ministrul britanic de Externe, E. Halifax, a spus la o ședință guvernamentală din 25 ianuarie 1939: "Ar fi mult mai logic și mai consecvent cu principiile din "Mein Kampf", dacă naziștii ar fi acaparat inițial resursele Europei de Est".
În februarie 1939, la conferința țărilor balcanice, Ministrul afacerilor externe al României, G. Gafencu, și Ministrul afacerilor externe al Iugoslaviei, A. Tsintsar-Marković, au declarat că "Mica Antanta nu mai există", iar "Antanta Balcanică nu trebuie în niciun caz să fie un instrument îndreptat în vreun fel împotriva Germaniei”.
Pe 15 martie 1939, ministrul britanic de externe, E. Halifax, i-a declarat ambasadorului francez la Londra, Charles Corbin: Anglia și Franța au primit un „avantaj compensatoriu”, și anume că într-un „mod natural” a fost pus capăt obligației de a oferi garanții Cehoslovaciei, care a fost „oarecum dureros” pentru guvernele ambelor țări.
La 15 martie 1939, prim-ministrul britanic N. Chamberlain a declarat public în Camera Comunelor că „Anglia nu se poate considera legată de obligația de a garanta integritatea Cehoslovaciei” și a comunicat că „guvernul său a propus băncii să înceteze imediat plata împrumutului englez post-Munchen către Cehoslovacia”. În discursul său din Camera Comunelor, el susținea că „Cehoslovacia a încetat să mai existe „ca urmare a colapsului intern” și a anunțat intenția guvernului britanic să urmeze vechea linie de politică externă, subliniind că „nu va permite nimănui să-l devieze din acest curs”.
În cadrul unei sedințe a Parlamentului francez din 17 martie 1939, premierul francez Édouard Daladier nu doar că nu a rostit nici un cuvânt care să condamne agresiunea germană, dar a cerut „puteri extraordinare pentru a suprima protestul forțelor de opoziție și, în special, al Partidului Comunist”. „Majoritatea Camerei”, raporta la Comisariatul Poporului pentru afaceri extrene al URSS Ya. Z. Surits, Trimisul Plenipotențiar al URSS în Franța, „a răspuns acestei solicitări cu o ovație furtunoasă la adresa lui Daladier. Era greu de imaginat o priveliște mai rușinoasă... Personal, sunt profund convins că dictatura va fi folosită mai degrabă pentru a pregăti un nou Sedan".
Dintr-o scrisoare personală a premierului britanic N. Chamberlain din 28 martie 1939: „Trebuie să recunosc că nu am deloc încredere în Rusia. Nu cred că va putea să întreprindă acțiuni ofensive efective, chiar dacă dorește... Mai mult, multe state mici, în special Polonia, România și Finlanda, o urăsc și o tratează cu suspiciune."
La 3 aprilie 1939, celebrul politician și demnitar britanic D. Lloyd George îl avertiza pe premierul Marii Britanii N. Chamberlain: „Acționând fără ajutorul Rusiei, vom cădea în capcană”.
Invazia forțelor armate italiene în Albania la 7 aprilie 1939 a primit sprijinul hitleriștilor. „Guvernul german”, a declarat Reichskanzlerul Germaniei A. Hitler după invazie, „salută, cu o înțelegere profundă, și aprobă acțiunile corecte ale prietenului său Italia în Albania.”
La 26 aprilie 1939, ambasadorul Germaniei la Londra, R. Dirksen, a scris într-o telegramă: „...diseară sau mâine dimineață, Guvernul britanic, prin ambasadorul său la Moscova, va da Guvernului sovietic un răspuns la contra-propunerile Rusiei Sovietice. Răspunsul este egal cu un refuz, deși este îmbrăcat întro formă de comentarii. În partea sa principală, nota conține un refuz a pactului trilateral privind asistența reciprocă propus de Rusia Sovietică... În consecință, acordurile militare pe lângă acest pact cad și ele."
„Ne vom regăsi într-un pericol mortal”, a declarat Churchill, membru al Partidului Conservator Britanic, în Camera Comunelor, în aprilie 1939, „dacă nu vom putea crea o mare alianță împotriva agresiunii. Ar fi cea mai mare prostie dacă am respinge cooperarea naturală cu Rusia Sovietică.”
"Polonia trebuie înfrântă într-un asemenea mod", îi declara Reichskanzlerul Germaniei A. Hitler comandantului-șef al forțelor terestre germane W. von Brauchitsch în aprilie 1939, "ca în deceniile următoare să nu fie nevoie să o luăm în considerare ca factor politic."
În cadrul unei reuniuni a șefilor de stat major ai celor trei forțe armate ale Angliei și ale cabinetului britanic din 16 mai 1939, N. Chamberlain a declarat că „mai degrabă va demisiona decât să semneze o alianță cu Sovieticii”, că tratatul cu URSS nu va fi altceva decât o piatră de gâtul Angliei, care „poate atârna mulți ani și duce la faptul că chiar și fiii vor trebui să lupte pentru interesele rusești”.
La 19 mai 1939, drept răspuns la cererile insistente pentru accelerarea negocierilor la Moscova, premierul britanic N. Chamberlain a declarat în cadrul unei ședințe a Camerei Comunelor: „Trebuie să fiu atent și să nu permit nimic care să complice situația... Suntem nevoiți să ne adresăm nu doar guvernului rus. Trebuie să ținem cont de guvernele altor țări.” Membru al partidului conservator, W. Churchill, a criticat sever poziția guvernului cu privire la problema unui acord cu URSS: „Nu pot înțelege”, a declarat el, „care sunt obiecțiile împotriva încheierii unui acord cu Rusia... împotriva încheierii sale într-o formă largă și simplă propusă de Guvernul sovietic? Nu trebuie să permitem amânarea acestei propuneri, astfel încât ea să nu ducă la nimic”.
Din memorandumul Guvernului britanic pentru Guvernul francez din 22 mai 1939: „Este recomandabil să încheiem orice acord cu URSS că Uniunea Sovietică ne va veni în ajutor dacă suntem atacați din est, și nu numai pentru a forța Germania să lupte pe două fronturi, dar și probabil pentru că, și acesta este cel mai important lucru, dacă începe războiul, ar trebui să încercăm să implicăm în el și Uniunea Sovietică...".
„Guvernul polonez, a scris ministrul britanic de externe E. Halifax într-un memorandum din 22 mai 1939, nu dorește să fie asociat și încurcat în acest fel (de tratatul anglo-franco-sovietic) cu Guvernul sovietic. Am aflat că Guvernul român are un punct de vedere similar.”
La 23 Mai 1939, Reichskanzlerul Germaniei A. Hitler a declarat la reuniunea secretă a liderilor de vârf din forțele armate: „Principalul lucru este lupta împotriva Poloniei. Începând o ofensivă împotriva Poloniei, consider că succesul va avea loc doar dacă Occidentul va rămâne în afara jocului. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci ar fi mai bine să atacăm Occidentul și, în același timp, să terminăm cu Polonia".
"I-am văzut pe acești viermi nenorociti - Chamberlain și Daladier - la München, le-a spus generalilor săi cancelarul german A. Hitler la 23 mai 1939. „Sunt prea lași ca să atace. Nu vor merge mai departe de blocaj... Singurul lucru de care îmi este teamă este venirea lui Chamberlain sau unui alt porc, cu o propunere de a-mi schimba deciziile. Dar va fi coborât de pe scări, chiar dacă eu însumi trebuie să-i dau o un picior în burtă în fața fotocoreporterilor".
La 9 iunie 1939, ministrul de externe polonez Yu. Beck a trimis către ambasadorul polonez la Londra, E. Raczynski, o telegramă că un acord cu Uniunea Sovietică ar încălca „stabilitatea și securitatea în Europa de Est”.
În cadrul unei reuniuni a cabinetului britanic din 21 iunie 1939, ministrul britanic de externe E. Halifax a declarat: „Dacă Guvernul rus decide să forțeze țara noastră să lupte pentru obiective fantastice, bunul simț se va manifesta în mod obligatoriu”.
E. Wilson, însărcinat cu afaceri SUA în Franța, raporta la Departamentul de Stat pe 24 iunie 1939: "În cercurile influente domină opinia că, după cele întâmplate Franța ar trebui să renunțe la toată Europa Centrală și de Est în favoarea Germaniei, în speranța că în cele din urmă Germania va intra în conflict cu Uniunea Sovietică".
Într-o ședință a cabinetului din iunie 1939, ministrul britanic de externe E. Halifax a subliniat că, în opinia ambasadorului SUA în Franța W. Bullit, "acordul cu noi este necesar pentru ruși, iar noi nu ar trebui să îl încheiem”.
La 4 iulie 1939, ministrul britanic de externe, E. Halifax, în cadrul unei ședințe a comitetului de politică externă al Parlamentului Britanic, a declarat: „Principalul nostru obiectiv în negocierile cu URSS este să împiedicăm Rusia să stabilească orice fel de contacte cu Germania.”
Într-un discurs din 23 iulie 1939, politicianul britanic D. Lloyd George a spus: „Lord Halifax l-a vizitat pe Hitler și Göring. Chamberlain a plecat spre brațele Fuhrerului de trei ori la rând... De ce numai un oficial de la Foreign Office a fost trimis drept reprezentatuil nostru într-o țară mult mai puternică care ne oferă ajutorul ei? Există un singur răspuns în acest sens. Domnul Neville Chamberlain, Lord Halifax și Sir Simon nu doresc o alianță cu Rusia.”
La 20 iulie 1939, directorul aparatului central din Foreign Office, W. Strang, a trimis o scrisoare de la Moscova ministrului britanic de externe E. Halifax: „Este puțin probabil ca rușii... ar fi intrat în negocieri dacă nu ar considera că un acord trilateral ar fi benefic pentru ei... Dacă noi nu avem încredere în ele, atunci nici ei nu au încredere în noi, în aceeași măsură... Lipsa de încredere din partea lor și suspiciunile lor față de noi nu au scăzut ca urmare a negocierilor, la fel cum, după părerea mea, respectul lor față de noi nu a crescut. Faptul că am prezentat o dificultate după alta, pe probleme pe care ei le consideră nesemnificative a creat impresia că s-ar putea să nu căutăm în mod serios un acord..."
La 26 iulie 1939, în procesul-verbal al ședinței cabinetului britanic, în timpul examinării temei principalelor sarcini ale delegației militare, s-a menționat: „Toți au convenit că reprezentanții noștri trebuie să primească indicații să negocieze foarte lent...”. Poziția guvernului britanic a fost reflectată și în directiva delegației militare: „Guvernul britanic nu dorește să-și asume nici un fel de obligații specifice care ne-ar putea, în orice situație, lega mâinile. Prin urmare, ar trebui să ne străduim să ne limităm la formulările cele mai generale în acordul militar. Aceasta ar fi în concordanță cu ceva precum o declarație de politică convenită.” În continuare, directiva explica poziția aliaților occidentali în ceea ce privește Polonia, România și țările baltice: „Dacă rușii vor oferi guvernelor englez și francez să apeleze la Polonia, România sau statele baltice cu propuneri care ar presupune cooperarea cu Guvernul sovietic sau cu Statul Major General, delegația nu ar trebui să ia asupra sa nici un fel de obligații... și nici să discute problema apărării statelor baltice, deoarece nici Marea Britanie și Franța nu le-au dat nicio garanție.”
La 1 august 1939, ambasadorul Germaniei la Londra, H. Dirksen, conștient de starea de spirit a cercurilor guvernamentale britanice, a raportat la Berlin că „misiunea militară britanică are mai probabil scopul să stabilească capacitatea de luptă a Armatei sovietice decât să încheie acorduri operaționale”.
La 2 august 1939, șefii de stat major din forțele armate britanice au aprobat un memorandum de 117 puncte pentru delegația britanică la negocierile militare de la Moscova. Din instrucțiunile guvernului britanic date șefului misiunii militare britanice amiralului R. Drax: „Duceți negocierile foarte lent. Misiunea ar trebui să resprecte o reținere extremă acolo unde opiniile [pe care le exprimă] sunt capabile să dezvăluie intențiile franco-britanice... Este la fel de recomandabil să nu fie încheiate deocamdată nici un fel de acorduri privind schimbul de informații pe temele strategiei economice cu privire la Germania și Italia."
La 7 august 1939, atașatul militar francez în URSS, Auguste Antoine Pallase, a raportat la Paris: „Faptul că această misiune îi include pe Comisarul Poporului al Apărării al URSS și pe Comisarul Poporului al Armatei, șeful de stat major și adjunctul său și pe comandantul aviației sovietice arată toată importanța pe care Guvernul sovietic o acordă acestor negocieri.”
Pe 11 august 1939, Reichskanzlerul german A. Hitler a declarat Înaltului Comisar al Ligii Națiunilor la Danzig, J. Burkhardt că "Germania are nevoie de "libertatea mâinilor" în Est, ea este gata să trăiască în pace cu Anglia și să coopereze cu ea". La rândul său, Burkhardt l-a asigurat pe fuhrer că "Puterile occidentale sunt întotdeauna gata să ducă tratative".
La o ședință cu comandantul forțelor terestre germane W. Brauchitsch și șeful Statului Major General al Forțelor Terestre F. Halder din 14 august 1939 și într-un discurs adresat comandanților trupelor, în Obersalzberg pe 22 august, cancelarul german A. Hitler a vorbit cu desconsiderare despre forțele armate ale coaliției anglo-franceze și a declarat că „Anglia se va îndrepta spre complicații militare nu mai devreme decât în 3-4 ani”. „Vom menține Occidentul, a spus Hitler, până când vom cuceri Polonia... Chiar dacă războiul începe în Occident, distrugerea Poloniei este în prim plan. Pentru propagandă, voi da un motiv pentru declanșarea războiului, indiferent dacă acesta va fi plauzibil sau nu". Rusia, a mai spus el, nu este legată de niciun fel de obligații de Occident. Și în niciun caz nu intenționează să scoată castane din foc pentru alții.
La 16 august 1939, în timpul discuției dintre reprezentantul plenipotențiar al guvernului britanic G. Ropp și ideologul Germaniei naziste A. Rosenberg, soarta Poloniei a fost de fapt predeterminată. G. Ropp i-a declarat lui A. Rosenberg: „Este posibilă o astfel de opțiune, a subliniat el, că Germania va finaliza rapid cu Polonia. Deși războiul cu Anglia și Franța va fi declarat până în acel moment, în această perioadă acest război va fi purtat de ambele părți ca unul defensiv... pentru că, din cauza unui stat, care practic ar fi încetat deja să existe în forma sa inițială, nici Imperiul Britanic și nici Germania nu ar fi în joc pentru propria lor bunăstare.”
La 3 septembrie 1939, ambasadorul Germaniei la Londra, H. Dirksen, în raportul său secret la Berlin, a scris că „Anglia vrea să se întărească și să se alinieze axei achiziționând armament și dobândind aliați, dar în același timp vrea să încerce să negocieze un acord amiabil cu Germania și este gata să facă sacrificii pentru asta...".
La 28 septembrie 1939, politicianul britanic D. Lloyd George îi scria ambasadorului polonez la Londra, E. Raczynski, cu privire la intrarea Armatei Roșii pe teritoriul Belarusului de Vest și al Ucrainei de Vest: „...URSS a ocupat teritorii care nu sunt poloneze și care au fost cu forța capturate de Polonia după Primul Război Mondial... Ar fi un act de nebunie criminală să punem un egal între înaintarea rușilor cu înaintarea Germaniei."
La 1 octombrie 1939, primul lord al Amiralității, W. Churchill, vorbind la radio, a făcut o declarație: „Faptul că armatele ruse trebuiau să se afle pe această linie era absolut necesar pentru securitatea Rusiei. În orice caz, pozițiile sunt ocupate și a fost creat Frontul de Est, pe care Germania nu îndrăznește să-l atace. "

La 6 octombrie 1939, a avut loc o discuție între Primul Lord al Amiralității, W. Churchill și ambasadorul sovietic la Londra, I. M. Maisky. Ca răspuns la întrebarea lui Maysky: „Ce părere aveți despre propunerile de pace ale lui Hitler?” Churchill a declarat: „Unii dintre prietenii mei conservatori recomandă pacea. Ei se tem că în timpul războiului Germania va deveni bolșevică. Dar eu stau pentru un război până la sfârșit. Hitler trebuie distrus. Nazismul trebuie zdrobit o dată pentru totdeauna. Lăsați Germania să devină bolșevică. Nu mă sperie. Mai bine comunismul decât nazismul."
Churchill scria în memoriile sale: „În favoarea Sovietelor, trebuie spus că a fost vital pentru Uniunea Sovietică să împingă pozițiile inițiale ale armatelor germane cât mai departe spre Occident, astfel încât rușii să câștige timp și să poată aduna forțe din tot imperiul lor colosal. ...Dacă politica lor era una rece și calculată, atunci în acel moment a fost una extrem de realistă."
Din memoriile lui W. Churchill: „Faptul că un astfel de acord între Berlin și Moscova s-a dovedit posibil a însemnat eșecul diplomației britanice și franceze: nici nu s-a realizat direcționarea agresiunii naziste împotriva URSS, și nici Uniunea Sovietică nu a devenit aliatul [britanic și francez] înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, URSS nu poate fi numit un beneficiar clar al pactului, deși țara a primit încă doi ani de timp de pace și teritorii suplimentare semnificative la granițele sale de vest."